Centrul de Management Integrat al Deșeurilor – Boroșneu Mare, județul Covasna, administrat de S.C. ECO BIHOR S.R.L s-a realizat respectând tehnologia și modalitățile de construcție, exploatare, închidere și monitorizare post-închidere a depozitului de deșeuri nepericuloase, în scopul prevenirii sau reducerii cat de mult posibil a efectelor negative asupra mediului, generate de depozitarea deșeurilor.
Porțile centrului de management integrat al deșeurilor au fost deschise în ziua de 9 octombrie 2017.
Are o suprafață de 15.7 ha, și este amplasat la cca. 15 km de municipiul Sfântu Gheorghe și la cca. 20 km de municipiul Târgu Secuiesc. Terenul este în proprietatea Consiliului Județean Covasna.
Volumul total de depozitare pe perioada 21 ani va fi 980,000 mc, iar înălțimea medie de depozitare măsurată de la nivelul mediu al solului este de cca. 25 m.